PROIECTE ȘI ACTIVITĂȚI
🇷🇴 Unirea Principatelor Române 🇷🇴
24.01.2025
🇷🇴 Școala Gimnazială ,, Lucian Blaga '' la ceas de sărbătoare, elevii au marcat Unirea Principatelor Române, coordonați de prof. Achim Daniela
🇷🇴 Pe 24 ianuarie 2025 se împlinesc 166 de ani de la Unirea Principatelor Române : Moldova și Țara Românească prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. În cei șapte ani de domnie, a pus bazele României moderne. A creat primul guvern condus de Mihail Kogălniceanu, a fost conceput Codul Civil, Codul Penal, legea instructiunii publice,prin care învățământul primar era obligatoriu și gratuit, a stabilit capitala la București și au fost înființate primele universități din țară, la Iași și București. Din 1862, Principatele Unite vor purta numele de România.
🇷🇴 La mulţi ani, români de pretutindeni! 🇷🇴
📚Ziua Culturii Naționale📚
15.01.2025
💙 Elevii claselor primare au celebrat Ziua Culturii Naționale printr-un omagiu adus geniului poeziei românești, Mihai Eminescu.
💛 Cu emoție și entuziasm, copiii au descoperit frumusețea versurilor sale, memorând și recitând poezii.
❤️ Sub îndrumarea cadrelor didactice, aceștia au pătruns în lumea magică a poetului, învățând despre importanța culturii naționale.
🎨 Atelierele de creație au completat activitățile, micuții realizând desene și colaje inspirate din natura și universul eminescian.
🌟 Prin bucuria și sinceritatea lor, copiii au demonstrat că moștenirea lui Mihai Eminescu rămâne vie și valoroasă.
📌Ziua Culturii Naționale este o sărbătoare națională, care are loc anual în România pe 15 ianuarie cu scopul de a promova cultura, arta și efortul academic.
Începând din anul 2011, românii sărbătoresc pe 15 ianuarie Ziua Culturii Naționale. Această dată nu a fost aleasă întâmplător, ci este ziua în care s-a născut poetul național Mihai Eminescu. În fiecare an, acest eveniment se desfășoară ca un omagiu adus personalității emblematice a lui Eminescu.
📌Cu acest prilej, am realizat cu elevii claselor gimnaziale un montaj literar muzical (clasele VII), iar elevii claselor a VIII-a au susținut un referat cu tema: “Variante în opera eminesciană”, având în vedere textele : “Mai am un singur dor” , “De-oi adormi”, “Nu voi mormânt bogat”, “Iar când voi fi pământ”, cu scopul observației atente a procesului de creație artistică.
Elevii claselor a V-a și a VI-a au pregătit poezii cu tema naturii, pe care le-au recitat foarte frumos.
A fost o zi încărcată de emoții, pe cât de bogată pe atât de utilă.
Prof. Liana Chira
Prof. Sorina Pop-Cozac
Prof. Daróczi Andrei-Claudiu
🎄Târgul de Crăciun - Atelierul faptelor bune🎄
16.12.2024
Astăzi, prin implicarea și dăruirea tuturor în buna desfășurare a Târgului de Crăciun - Atelierul faptelor bune, am demonstrat din nou că solidaritatea are puterea de a aduce speranță și bucurie.
Felicitări elevilor, părinților și cadrelor didactice care au contribuit la acest eveniment minunat!
Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate!
📚Simpozionul internațional📚
,,Creativitate și inovație, provocări în activitatea didactică”
07.12.2024
07.12.2024
📚Azi, 7 decembrie 2024, a doua zi a simpozionului „Creativitate și inovație – provocări în activitatea didactică” a fost dedicată unor ateliere interactive, desfășurate atât fizic, cât și online, menite să ofere soluții și strategii inovative pentru cadrele didactice. Activitățile au fost structurate astfel:
1️⃣Atelier 1: ROBO STREAM
▫️ Destinat învățământului primar.
▫️ Susținut de prof. înv. primar dr. Marinela Sarca de la Școala Gimnazială Valcău.
▫️ Tematică: Integrarea tehnologiei și roboticii în procesul educațional.
2️⃣Atelier 2: Literația și strategii de citire activă
▫️ Destinat învățământului primar.
▫️ Susținut de prof. înv. primar Anca V. Taut, profesor MERITO de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău.
▫️ Tematică: Dezvoltarea abilităților de citire prin metode interactive.
3️⃣Atelier 3: Matematică aplicată
▫️ Susținut de prof. Mirel Matyas.
▫️ Tematică: Utilizarea matematicii în contexte reale și relevante pentru elevi.
4️⃣Atelier 4: Fii curios! Experimentează! Descoperă!
▫️ Susținut de prof. Jozsa-Fechete Anamaria de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău.
▫️ Tematică: Abordări experimentale pentru a stimula curiozitatea elevilor.
5️⃣Atelier 5: Învățarea activă – strategii de dinamizare a grupului de elevi
▫️ Destinat învățământului primar.
▫️ Susținut de prof. înv. primar Rodica Horvath de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău.
▫️ Tematică: Metode de implicare activă a elevilor și de dinamizare a grupurilor.
6️⃣Atelier 6: STEM/STEAM/STREAM în sala de clasă
▫️ Destinat învățământului primar.
▫️ Susținut de prof. înv. primar drd. Baboş Ioana de la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău.
▫️ Tematică: Integrarea disciplinelor STEM și a abordărilor creative în activitățile de clasă.
7️⃣Atelier 7: Școala de vară – oportunități, interculturalitate, învățare creativă.
▫️ Susținut de prof. Ciurbe Mariana de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Jibou și consultant ISS EDU, Alexandru Roman, Cluj-Napoca.
▫️ Tematică: Crearea unui mediu educativ intercultural și inovativ în cadrul școlilor de vară.
8️⃣Atelier 8: Educație outdoor – crearea de contexte formale și non-formale pentru învățare în școală și în afara acesteia
▫️ Susținut de prof. drd. Dan Mirsidan și prof. drd. Oana Denisa Riza de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Jibou.
▫️ Tematică: Activități în aer liber care îmbină învățarea formală și non-formală.
👏Mulțumim tuturor facilitatorilor care au contribuit la succesul acestei zile din cadrul simpozionului! Prin expertiza, pasiunea și implicarea lor, atelierele au devenit adevărate surse de inspirație pentru toți participanții. Contribuția fiecăruia dintre dumneavoastră a adus valoare evenimentului și a creat momente memorabile.
👏Mulțumim tuturor participanților!
🏫Comitetul de organizare
📚Simpozionul internațional📚
,,Creativitate și inovație, provocări în activitatea didactică”
06.12.2024
06.12.2024
📍📚Simpozionul internațional ,,Creativitate și inovație, provocări în activitatea didactică”
În perioada 6-7 decembrie 2024, școala noastră este gazda Simpozionului internațional „Creativitate și inovație, provocări în activitatea didactică”, un eveniment deosebit care a reunit cadre didactice, specialiști în educație, și reprezentanți ai autorităților publice. Acest eveniment se desfășoară în format hibrid și a fost organizat în colaborare cu parteneri internaționali din Republica Moldova și Croația.
📍Lucrările simpozionului au fost deschise de domnul director al Școlii Gimnaziale ,,Lucian Blaga”, prof. Barburas Pacurar Cătălin și doamna director adjunct, prof. Ciurbe Mariana.
Au urmat alocuțiunile invitaților de onoare:
• Inspector Şcolar General, prof. Bancea Gheorghe
• Director Casa Corpului Didactic, prof. Matyas Mirel
• Inspector Școlar prof. Mirșidan Dan Gheorghe
• Primarul orașului Jibou, ing. Dan Ghiurco
• prof. univ. dr. habil Dulamă Maria Eliza, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca
• conf. univ. dr. Horvat-Marc Andrei, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
• prof. univ. dr. Leuciuc Florin, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava
• prof. înv. primar dr. Vereș Sanda, Școala Gimnazială ,,Lucian Blaga” Jibou
📍Simpozionul a oferit un cadru deosebit pentru discutarea unor subiecte de interes actual, precum: integrarea creativității în procesul de predare, rolul inovației tehnologice în educație, importanța activităților extracurriculare în dezvoltarea elevilor.
Prezentările invitaților au fost captivante, iar participanții au apreciat oportunitatea de a împărtăși experiențe și exemple de bune practici. În cadrul dezbaterilor, s-au identificat soluții pentru depășirea provocărilor actuale din sistemul educațional și s-au discutat modalități de sprijinire a cadrelor didactice în implementarea metodelor inovatoare.
📍Prima zi Simpozionul s-a dovedit a fi o reușită, oferind inspirație și perspective noi pentru toți participanții. Evenimentul a subliniat importanța colaborării între profesori, specialiști și autorități pentru a aduce inovația mai aproape de sălile de clasă.
🦺Ziua meseriilor🦺
20.11.2024
Astăzi, 20.11.2024, un grup de elevi din clasele a VIII-a ai școlii noastre au participat la ZIUA MESERIILOR, organizată de TENARIS, ZALĂU, însoțiți de profesorul consilier școlar Daróczi Andrei-Claudiu. Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 9:00-13:00:
📍 Între orele 09:00-10:15 CONFERINȚA ÎN PLEN ,,MESERII DE CARE LUMEA ARE NEVOIE", la care au participat invitați de marcă precum: Codruța Hodrea-Community Relations manager, Tenaris; Mesaroș Adina - director CJRAE SĂLAJ; Rareș Cubleșan - Senior Director Calitate Tenaris; Florin Dehelean - inventator, lider vizionar în domeniul mobilității electrice și al inovației.
📍 Între orele 10:30-13:00 s-au realizat ATELIERELE: Biblioteca vie, Vezi cu ochii tăi ce e dincolo de porțile fabricii. Cum să iei decizii dacă nu cunoști viitorul? Resurse pentru orientarea în carieră.
Dorim să le mulțumim sincer pentru experiența extraordinară oferită elevilor noștri prin participarea la Ziua Meseriilor, organizată cu profesionalism și dedicare de către Tenaris, Zalău.
Activitățile bine gândite – de la conferința motivațională „Meserii de care lumea are nevoie" până la atelierele interactive precum „Biblioteca vie" sau „Cum să iei decizii dacă nu cunoști viitorul" – au fost extrem de valoroase pentru elevi, cadre didactice și întreaga comunitate. Mulțumim tuturor invitaților și experților care au contribuit la deschiderea orizonturilor tinerilor noștri, oferindu-le perspective clare asupra diversității oportunităților de carieră.
Suntem recunoscători pentru această colaborare și pentru impactul pe care astfel de evenimente îl au asupra educației și dezvoltării personale. Așteptăm cu nerăbdare viitoare ediții și colaborări la fel de frumoase!
🦺Caravana Cariere Meseriașe🦺
21.10.2024
Prima destinație a Caravanei Cariere Meseriașe a fost în Jibou la Școala-Gimnazială Lucian Blaga - Jibou și Liceul Tehnologic "Octavian Goga" Jibou
Mulțumim pentru găzduire, interes și curiozitate. Suntem determinați să vă ghidăm în acest an, cu toate resursele pe care le avem la dispoziție - informații utile și ancorate în realitate, consilieri specializați și modele demne de urmat.
Așteptăm cu nerăbdare să ne revedem la următoarele evenimente și să continuăm călătoria voastră spre un viitor plin de oportunități!
***
Proiectul "Cariere Meseriașe" e inițiat și finanțat de TenarisSilcotub, implementat în județul Sălaj de Asociația IEDS și CAREER CLUB, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și CJRAE Sălaj.
🚔Activități - Inspectoratul de Politie Județean Sălaj – Jibou🚔
18.10.2024
🚔Pentru a crea un mediu școlar mai sigur și mai sănătos, sprijinind dezvoltarea holistică a elevilor școlii noastre, reprezentanții Inspectoratului de Politie Județean Sălaj – Jibou au desfășurat numeroase activități benefice elevilor si cadrelor didactice, pe tot parcursul acestei săptămâni.
🚔Temele abordate au fost de un real interes pentru toți cei prezenți:
▫️Educația pentru siguranță,
▫️Prevenirea delincvenței juvenile,
▫️Promovarea valorilor civice,
▫️Intervenția timpurie,
▫️Sprijin emoțional, etc.
🏫🚓Colaborarea între școală și poliție ajută la construirea unei relații de încredere între copiii noștri și forțele de ordine, care, nu doar că îmbunătățește siguranța, dar și dezvoltarea socială și emoțională a tuturor.
📣 Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane📣
18.10.2024
🇪🇺 18 Octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
📍 În acest context, Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Sălaj – Compartimentul de servicii educaţionale specializate, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, implementează în perioada septembrie-octombrie 2024 proiectul „Nu sunt de vânzare!”.
📍Acest proiect îşi propune să motiveze și să conștientizeze tinerii din unitățile de învățământ din județul Sălaj să se informeze și să ia atitudine împotriva fenomenului traficului de persoane.
Activităţile proiectului „Nu sunt de vânzare!” urmăresc:
▫️ informarea populaţiei generale despre amploarea și cauzele traficului de persoane;
▫️ popularizarea modalităţilor de prevenire a riscului de victimizare prin traficul de persoane;
▫️ creșterea nivelului de conștientizare a drepturilor omului încălcate prin acest fenomen.
📣 Îi felicităm pe elevii şi cadrele didactice care au luat parte la acest proiect!
🍂🍎𝑭𝒆𝒔𝒕𝒊𝒗𝒂𝒍𝒖𝒍 𝑻𝒐𝒂𝒎𝒏𝒆𝒊🍏🥕
8.10.2024
🍂🍎𝑭𝒆𝒔𝒕𝒊𝒗𝒂𝒍𝒖𝒍 𝑻𝒐𝒂𝒎𝒏𝒆𝒊 organizat în, 8. X. 2024, la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Jibou a fost un eveniment vibrant și plin de culoare, o sărbătoare care a adus împreună elevii, cadrele didactice și părinții pentru a celebra frumusețea și bogăția anotimpului toamna.
🌽🫘 Acest eveniment a fost un prilej de bucurie și creativitate, unde elevii au pregătit standuri pline de culoare, decorate cu fructe, legume și bunătăți de toamnă, aduse din "cămara bunicii".
🍏🥕Îmbrăcați în costume tradiționale sau în costume vesele, copiii au devenit fructe și legume colorate, iar unii dintre ei au strălucit în roluri de prinți și prințese ale toamnei. Această paradă de personaje a adus un plus de farmec evenimentului, transformând școala într-un tărâm fermecat, unde bogăția toamnei a fost celebrată prin culoare și veselie.
🍇🍐Nu au lipsit nici momentele artistice, unde copiii, plini de entuziasm, au adus în scenă o paletă de poezii și cântece despre toamnă, iar dansurile lor populare au însuflețit atmosfera, transformând festivalul într-o sărbătoare a talentului și tradiției.
❤️ Mulțumirile noastre se îndreaptă cu recunoștință către părinți, a căror implicare a făcut posibilă această celebrare magică, care a unit comunitatea într-o armonie a bucuriei și creativității.
♻️Caravana Reciclării Creative♻️
23.05.2024
♻️️Caravana Reciclării Creative a ajuns la final.♻️
✅️Un proiect național dedicat cadrelor didactice și elevilor acestora. Unitatea noatră a fost implicată cu o echipă formată din 5 cadre didactice: Ciurte Amelia, Dobrinean Ligia, Roja Andreea, Solomonean Crina și Vereș Sanda, astfel școala noastră a devenit un loc de poveste, creativ cu un impact ecologic pozitiv. Proiectul presupune construirea 5 zone de reciclare și recreere: zona „Colectare selectivă”, zona „Grădina minunată”, zona „Păsări fericite”, zona „Lecturi inspirate” și zona „Reciclate și-napoi la lume date”.
️Începând cu lansarea proiectului, elevii și cadrele didactice s-au implicat în pregătirea și desfășurarea activităților propuse. Elevii au avut ocazia să învețe nu numai despre reciclare și protejarea mediului, cât și despre importanța colaborării, munca în echipă. Acum la finalul proiectului putem spune că spiritul de echipă, implicarea, creativitatea și responsabilitatea au făcut ca acest proiect să fie unul reușit și îndrăgit de elevii și cadrele școlii noastre.
♻️Caravana Reciclării Creative Ediția II♻️
10.05.2024
♻️📢♻️
♻️ Elevii Școlii Gimnaziale ,,Lucian Blaga” Jibou au organizat vineri, 10 mai 2024, un ECO - Carnaval al costumelor realizate din materiale reciclabile. De la costume de cosmonauți, la roboți din carton și rochii din saci menajeri și pungi, totul a fost realizat cu multă ingeniozitate și creativitate.
♻️Elevii s-au întrecut în confecționarea de obiecte din materiale ECO: căsuțe și hrănitoare pentru păsărele, căsuțe pentru insecte, roboței, mașinuțe, rachete, păpușele și multe alte obiecte.
♻️Carnavalul ECO face parte din proiectul Caravana Reciclării Creative Ediția II, proiect dedicat tuturor profesorilor din învăţământul preuniversitar din judeţele Arad, Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Timiș.
♻️Caravana Reciclării Creative ajută profesorii și elevii participanți ca, prin reciclarea creativă a deșeurilor, să crească gradul de conștientizare a efectelor consumerismului asupra mediului înconjurător, în școlile, familiile și comunitățile lor.
PlaYouth , Proiectul Caravana Reciclării Creative.
🏫Atelierul de literație ,,Toți copiii citesc”🏫
29.04.2024
📖Ce este literația și de ce este atât de importantă?
📚Cât este de complexă și cum îi putem ajuta pe elevii noștri în efortul lor de învățare?
Au aflat răspunsul la aceste întrebări învățătoarele: Briglezan Loredana, Ciurte Amelia, Cojan Elena, Dobrinean Ligia, Iștoan Georgeta, Mureșan Claudia, Roja Andreea și Vereș Sanda care au participat azi la atelierul de literație ,,Toți copiii citesc” desfășurat în cadrul proiectului ,,Școli cu scLipici”, organizat de Fundația Noi Orizonturi în parteneriat cu CCD Sălaj. La acest atelier învățătoarele Roja Andreea și Vereș Sanda au prezentat exemple de bune practici și au coordonat două activități pe grupe alături de Maria Kovacs, Fazakas Maria și Maior Gyongy, reprezentante FNO.
Programul ,,Toți copiii citesc” se desfășoară în școala noastră din anul 2021. Și anul acesta școlar copiii au benefeciat de suport din partea FNO și sub atenta îndrumare a doamnelor învățătoare Vereș Sanda, Roja Andreea, Teglaș Ioana și Dobrinean Ligia fac pași importanți în învățare, astfel încât, la sfârșitul clasei a patra toți să poată citi și scrie. Cu cât începem mai devreme, cu atât mai puțini copii vor întâmpina dificultăți, iar școala poate și are responsabilitatea de a-i ajuta să dobândească competențele de bază de citit și scris, indiferent de posibilitățile familiei de a-i ajuta.
🏫CERCUL PEDAGOGIC AL ÎNVĂȚĂTORILOR DIN CENTRUL METODIC, JIBOU 1🏫
24.04.2024
Miercuri, 24 aprilie, Școala Gimnazială ,,Lucian Blaga”, Jibou a fost gazda cercului pedagogic al învățătorilor din Centrul metodic, Jibou 1.
📌Tema propusă a fost: ,,Abordări inovative în procesul instructiv-educativ. Activități de tip outdoor în mediul școlar.”
📌La această activitate s-au prezentat: un referat, exemple de bune practici și ateliere de lucru. În cadrul atelierelor s-au desfășurat activități de tip outdoor având temele:
🎼 ,,Muzică, ritm și mișcare” - Muzica verde;
🦋 ,,Povestea călătoare” - Lectură în aer liber;
🐜 ,,Mușuroiul de furnici” - Organizarea datelor în tabel;
🧳 ,,Vânătoarea de comori” - Activitate în natură;
🌍 ,,O călătorie prin țara mea” - Marile trepte de relief.
📌Frumoasele activități desfășurate în cadrul acestor ateliere au atins treapta cea mai înaltă a creativității și pregătirii profesionale, prilejuind un real schimb de idei și bune practici.
🎹🎻Momentul artistic susținut de orchestra școlii a fost înălțător.
Aprecieri tuturor!
♻️COLAJE DIN MATERIALE RECICLABILE ♻️
23.04.2024
📌Colajul este un procedeu în arta modernă care constă în compunerea unui tablou prin lipirea unor elemente eterogene, în scopul obținerii unui efect de ansamblu.
Împreună cu elevii clasei a VIII-a B am experimentat această tehnică utilizând materiale reciclabile.
🏫ATELIER DE CREAȚIE LITERARĂ ȘI DE ILUSTRAȚII 🏫
22.04.2024
📚Creativitatea este un proces de învățare aparte, în care copiii au posibilitatea să își descopere pasiunile, să ia decizii și să se exprime liber.
📌În data de 22.04.2024, clasa a II-a A împreună cu învățătoarea lor, Dobrinean Ligia, de la Școala Gimnazială ,,Lucian Blaga” Jibou, au fost gazdele a două ateliere: unul de creație literară și unul de ilustrații.
📌Activitățile evenimentului au fost alese astfel încât să pună în valoare potențialul creativ al copiilor. Aceștia au intrat în atmosfera poveștilor, au avut ocazia să-și construiască propria poveste, să ilustreze scene din poveste. Împreună au descoperit lumea fascinantă a poveștilor și a desenelor.
📌Mulțumim invitaților speciali, domnul scriitor Florin Bican pentru inițierea în tainele creației literare, doamnei Andra Calligaro pentru că ne-a ajutat să ne transpunem gândurile sub formă de desen.
📌De asemenea, aducem mulțumiri și doamnelor Maria Kovacs -Manager Programe Educaționale și Sorana Pogăcean-responsabil pentru dezvoltarea strategiei de comunicare de la Fundația Noi Orizonturi pentru oportunitatea de a participa la activitățile din cadrul proiectului ,,Toți copiii citesc” și conducerii școlii, domnului Barburaș-Pacurar Cătălin, care sprijină întotdeauna activitățile care se desfășoară în școala noastră.
🌏🌈 22 APRILIE - ZIUA PĂMÂNTULUI 🌈🌏
22.04.2024
Este o modalitate de a atrage atenția asupra riscurilor la care este supusă planeta. Elevii claselor a VIII-a A și a VIII-a B au organizat o expoziție pentru a promova conservarea mediului. ,,Nu moștenim Pământul de la strămoși, îl împrumutăm de la copiii noștri!"
🌳PĂDUREA ERASMUS🌳
18.04.2024
🌳🌱🌳 În cadrul Cercului pedagogic al directorilor și al coordonatorilor de proiecte educaționale, azi, 17 aprilie, la Almașu - a avut loc o acțiune de plantare “PĂDUREA ERASMUS”, în parteneriat cu Instituția Prefectului, CCD și cu sprijinul Direcției Silvice. Și școala noastră a răspuns prezent inițiativei și am pus ,,hârlețul" la constituirea acestei păduri.
🏫ZIUA PORȚILOR DESCHISE🏫
03.04.2024
✨🎉🌈Ne pregătim pentru un nou început ... 🌈🎉✨
🌈Emoție, ospitalitate, bucurie, prietenie, curiozitate ... iată atributele acestei zile reușite!
🌈Echipa Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Jibou, s-a pregătit să îi primească cu bucurie pe viitorii școlari ai claselor pregătitoare.
🌈Însoțiți de doamnele educatoare de la grădinițele din oraș, micii învățăcei au fost întâmpinați de domnul director, profesor Barburaș-Pacurar Cătălin, de domnul director adjunct, profesor drd. Mirșidan Dan, dar și de doamnele învățătoare care vor prelua din toamnă clasele pregătitoare: Păcurar Diana, Pop Alexandra și Șolomonean Crina.
🌈Preșcolarii au participat la activități inedite alături de colegii lor mai mari, au vizitat spațiile de învățare care îi așteaptă din toamnă, au petrecut momente pline de haz alături de UNICORN și LOL.
🌈ZIUA PORȚILOR DESCHISE a reprezentat primul pas pentru cunoașterea și acomodarea copiilor la școală.
🌈📚🏫Alătură-te nouă pentru a descoperi atmosfera caldă și stimulativă a școlii noastre, unde fiecare elev este încurajat să exploreze, să învețe și să se dezvolte! 🌈📚🏫
🏫TE AȘTEPTĂM SĂ PĂȘIM ÎMPREUNĂ ÎN UNIVERSUL CUNOAȘTERII !🏫
📖Povestiri ilustrate de cititori📖
03.04.2024
📖Povestiri ilustrate de cititori:📖
"Cireșul", "Piticul cu fes albastru" de Călin Gruia.
Desene de Chira Natalia Tabita, Horvath David și Laczi Daiana Maria, clasa a V-a C.
Bibliotecar Gîrboan Maria
Centrul de Documentare şi Informare (C.D.I.)
✨️Atelier de creație✨️
01.04.2024
Atelier de creație
Nichita Stănescu - Poezii pentru copii.
Poemele "Uzina lui tata ", "Primăvara", "Cântec", "Curcanul și fluturița", ilustrate de copii.
Elevii clasei a V-a A, bibliotecar Gîrboan Maria
Bibliotecar Gîrboan Maria
Centrul de Documentare şi Informare (C.D.I.)
✨️CARIERE MESERIAȘE✨️
📣📌Astăzi, 26 martie 2024, un număr de 24 de elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Lucian Blaga” din Jibou, însoțiti de profesorul consilier școlar Andrei-Claudiu Daroczi, alături de 2 părinți, în intervalul orar 09-13, am reușit să vedem ce înseamnă o ,,Școală Meseriașă".
Prin elevii și cadrele didactice din Colegiul Tehnic ,,Alesandru Papiu Ilarian" din Zalău, am avut ocazia să vizităm:
- 1. Atelierul cu strung - CNC – Tenaris
- 2. Laboratorul multimedia – Tenaris
- 3. Laboratorul pneumatică și hidraulică
- 4. Laboratorul automatizări
- 5. Laboratorul electric
Iar în Liceul Tehnologic ,,Mihai Viteazul", am participat la:
- 1. Laboratorul pneumatică
- 2. Laboratorul Electromecanică
- 3. Atelierul de sudură
- 4. Atelierul de mecanică.
Mulțumim foarte mult Tenaris Silcotub pentru toată implicarea în cadrul Proiectului CARIERE MESERIAȘE.
Proiectul național Caravana Reciclării Creative ediția a II-a
11.02.2024
Prima oprire din proiectul național Caravana Reciclării Creative ediția a II-a a avut loc în județul 📍Sălaj.
Alături de colegele mele am descoperit etapele proiectului și cele 5 zone de reciclare creativă și recreere care vor fi implementate în unitatea noastră.
♻Caravana Reciclării Creative este susținută și finanțată de partenerul OSCAR Downstream.
Împreună educăm generații și reciclăm creativ.
📌📚Ziua Internațională a Cititului Împreună - 07.02.2024
📌📚7 Februarie 2024-Ziua Internațională a Cititului Împreună a fost sărbătorită de elevii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga", alături de preșcolarii din grupele mari de la Grădinița cu P.P. „Prichindel".
Pe această cale dorim să le mulțumim doamnelor educatoare și doamnei director Țura Ioana pentru prezență și implicare.
Un eveniment inedit, plin de momente interesante și distractive, coordonat de învățătoarele claselor a IV-a: Păcurar Diana, Pop Alexandra, Șolomonean Crina, care alături de elevii lor au citit pe roluri cartea de benzi desenate „Vacanța lui Nor” de Ileana și Maria Surducan, au recitat poezii și și-au prezentat una dintre cărțile lor preferate.
Mulțumim pentru prezență și implicare domnului director Barburaș-Pacurar Cătălin, domnului director adj. Mirșidan Dan, domnului viceprimar Vlad Pașcalău, doamnei scriitoare Gyorfi Deak -Simone, domnului bibliotecar Gyorfi Deak și doamnei bibliotecar Longodor Iulia, domnului director Mihai Petriș pentru găzduire și nu în ultimul rând colegelor noastre învățătoare pentru participare.
Unirea Principatelor Române - 24.01.2024
24 ianuarie, formarea României moderne-ieșirea cu torțe la Jibou
Sărbătorirea făuririi României Moderne a fost implementată la Jibou de către tânărul director al liceului din localitate, profesorul Pitică Petria în anul 1958, cu suportul profesorului de istorie, Ion Ivănescu și al elevilor entuziaști. De atunci, an de an are loc această sărbătoare (mai puțin în anii pandemiei).
Elevii cu torțele aprinse se întâlnesc în centrul localității acompaniați de frumoase cântece patriotice. Urmează discursurile edililor, pline de patriotism și încărcate de recunoștință față de personalitățile patriotice care s-au luptat pentru propășirea neamului românesc.
Se încinge apoi un impozant foc de tabără în jurul căruia se dansează și se cântă frumoasa Horă a Unirii, scrisă de mărețul bard din Mircești.
Astfel, 24 ianuarie, rămâne pentru noi o zi sfântă, de aleasă prețuire și bogate aduceri aminte.
La mulți ani, români!
La mulți ani, România!
Unirea Principatelor Române
📜 ,,Cât va avea țara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan I.” Mihail Kogălniceanul
📍 Elevii Școlii Gimnaziale ,,Lucian Blaga”-Jibou coordonați de prof. Achim Daniela, au evocat semnificația momentului istoric din 1859 și personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, conștientizând importanța Unirii Principatelor Române, ca fiind primul pas către constituirea statului național român unitar.
Activități informativ-preventive
📌Azi, 23.01.2024, Subinspectorul de poliție Păcurar Roxana-Camelia, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj - Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, in colaborare cu C.J.R.A.E. Sălaj,
alături de profesorul consilier școlar, Daroczi Andrei Claudiu au desfășurat mai multe activități informativ-preventive, în cadrul Școlii Gimnaziale ,,Lucian Blaga" din Jibou:
- în cadrul proiectului ,,Reducerea vulnerabilității la traficul de persoane în scopul exploatării prin muncă a cetățenilor români aflați în țară și în afara granițelor României".
- Programul de prevenire a victimizării minorilor.
La aceste activități au participat 67 de elevi din clasele a VIII a.
📌S-a mai desfășurat o activitate punctuală, informativ preventivă în cadrul proiectului ,,Școala siguranței TEDI", prin care s-au prezentat aspecte legate de siguranța rutieră.
La această activitate au participat 16 elevi din clasa I, profesor învățământ primar Musca Adriana-Amalia.
Domnul director, Barburas-Pacurar Cătălin, mulțumește elevilor si cadrelor didactice pentru participarea la aceste activități.
📚Ziua Culturii Naționale – luni, 15 ianuarie 2024.
𝘊𝘪𝘵𝘦𝘴̗𝘵𝘦! 𝘊𝘪𝘵𝘪𝘯𝘥 𝘮𝘦𝘳𝘦𝘶, 𝘤𝘳𝘦𝘪𝘦𝘳𝘶𝘭 𝘵𝘢̆𝘶 𝘷𝘢 𝘥𝘦𝘷𝘦𝘯𝘪 𝘶𝘯 𝘭𝘢𝘣𝘰𝘳𝘢𝘵𝘰𝘳 𝘥𝘦 𝘪𝘥𝘦𝘪 𝘴̗𝘪 𝘪𝘮𝘢𝘨𝘪𝘯𝘪, 𝘥𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘷𝘦𝘪 𝘪̂𝘯𝘵𝘰𝘤𝘮𝘪 𝘪̂𝘯𝘵̗𝘦𝘭𝘦𝘴𝘶𝘭 𝘴̗𝘪 𝘧𝘪𝘭𝘰𝘴𝘰𝘧𝘪𝘢 𝘷𝘪𝘦𝘵̗𝘪𝘪.– 𝘔𝘪𝘩𝘢𝘪 𝘌𝘮𝘪𝘯𝘦𝘴𝘤𝘶.
📌𝑍𝑖𝑢𝑎 𝐶𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑖𝑖 𝑁𝑎𝑡̗𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒 este o sărbătoare națională, care are loc anual în România pe 15 ianuarie cu scopul de a promova cultura, arta și efortul academic.
Începând din anul 2011, românii sărbătoresc pe 15 ianuarie Ziua Culturii Naționale. Această dată nu a fost aleasă întâmplător, ci este ziua în care s-a născut poetul național Mihai Eminescu. În fiecare an, acest eveniment se desfășoară ca un omagiu adus personalităților emblematice ale României, precum și valorilor culturale, printr-un proiect de lege inițiat de Camera Deputaților (Legea 238, 7 decembrie 2010).
📌Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani. „Poetul nepereche” a fost şi prozator, dramaturg şi jurnalist. Critica literară postumă l-a catalogat drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Având o bună educaţie filosofică, opera sa poetică a fost influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică – de la Heraclit la Platon, dar şi de marile sisteme de gândire ale romantismului – de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant, precum şi de cele ale lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel.
Membru activ al societăţii “Junimea”, Eminescu a fost şi unul dintre redactorii renumiţi ai ziarului „Timpul”.
A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar trei ani mai târziu a plecat să studieze la Viena.
Cu toate că a trăit numai 39 de ani, în acest răstimp a lăsat posterităţii o creaţie literară foarte amplă – poezii, proză, dramaturgie -, dar şi publicistică.
Manuscrisele lui Mihai Eminescu, adunate în 46 de volume (care însumează aproximativ 14.000 de file), au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în 25 ianuarie 1902.
Eminescu a murit în 15 iunie 1889, la Bucureşti. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române.
Proiectul Etwinning Three Stories
📍 Școala Gimnazială ,,Lucian Blaga” Jibou, împreună cu Școala Primară Aukštadvaris, Trakai, Lituania și Școala Primară Kamber Gülüzar, Turcia, au fost parteneri în cadrul proiectului etwinning Three Stories care a început în luna septembrie 2023 și se va finaliza în februarie 2024.
📍Activitățile desfășurate în cadrul proiectului au fost: Ziua Europeană a Limbilor, crearea unor povești în aplicația Story Jumper și, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, elevii au realizat felicitări virtuale în CANVA pe care le-au trimis prietenilor din Lituania și Turcia.
,,Atelierul faptelor bune - Târg caritabil de Crăciun"
În data de 12.12.2023 s-a desfășurat proiectul educațional județean ,,Atelierul faptelor bune - Târg caritabil de Crăciun" înscris în Calendarul Activităților Educative Județene (CAEJ), 2023-2024, organizat de Școala Gimnazială ,,Lucian Blaga" Jibou împreună cu partenerii:
Liceul Tehnologic ,,Octavian Goga" Jibou
Liceul Teoretic ,,Ion Agârbiceanu" Jibou
Grădinița cu Program Prelungit ,,Prichindel" Jibou
Colegiul Național ,,Silvania" Zalău
Liceul Pedagogic ,,Gheorghe Șincai" Zalău
Școala Gimnazială ,,Corneliu Coposu" Zalău
Colegiul Tehnnic ,,Alesandru Papiu Ilarian" Zalău
Liceul cu Program Sportiv ,,Avram Iancu" Zalău
Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu" Zalău
Școala Gimnazială ,,Marcus Aurelius" Creaca
Școala Gimnazială Nr. 1 Românași
Școala Gimnazială ,,Vasile Lucăcel" Someș Odorhei
Liceul Tehnologic ,,Mihai Viteazul" Zalău
Școala Gimnazială ,,Porolissum" Zalău
Școala Gimnazială ,,Iuliu Maniu" Zalău
Liceul Tehnologic ,,Voievod Gelu" Zalău
Liceul de Artă ,,Ioan Sima" Zalău
Liceul Tehnologic Nr.1 Surduc
Liceul Tehnologic ,,Ioachim Pop" Ileanda
Grădinița cu Program Normal Dolheni
Liceul Tehnologic ,,Liviu Rebreanu" Hida
Casa de Cultură a Orașului Jibou
Primăria Orașului Jibou
Asociația ,,Suntem părinți, nouă ne pasă"
Scopul principal al evenimentului a fost strângerea de fonduri pentru un caz umanitar.
Mulțumim coordonatorilor de proiect, cadrelor didactice, elevilor, părinților, comunității locale și tuturor celor implicați!
Ați dat dovadă de empatie și compasiune față de aproapele nostru.
Activități informativ-preventive
Subinspectorul de poliție Păcurar Roxana-Camelia, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj - Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, in colaborare cu C.J.R.A.E. Sălaj, alături de profesorul consilier școlar, Daroczi Andrei Claudiu au desfășurat mai multe activități informativ-preventive, în cadrul Școlii Gimnaziale ,,Lucian Blaga" din Jibou:
- în cadrul proiectului ,,Școală anti-bullying"
- în cadrul proiectului national de prevenire a Criminalității informatice ,,Siguranta online"
- în proiectul ,,PLECATUL DE ACASĂ NU ESTE O SOLUTIE"
- în cadrul Campaniei de prevenire a victimizării ,,Sărbători în siguranță".
La aceste activități au participat cinci clase gimnaziale totalizând un număr de 134 de elevii.
Cadrele didactice au desfășurat o activitate punctuală informativă, cu privire la modificările legislative aduse Codului Penal și Codului de procedură penală prin Legea Anastasia. Au participat 20 de cadre didactice.
Domnul director, Barburas-Pacurar Cătălin, aduce mulțumiri tuturor elevilor si cadrelor didactice pentru participarea la aceste activități.
05.12.2023
Ziua de 1 DECEMBRIE 2023 , sărbătorită la Școala Gimnazială ,, Lucian Blaga “ - Jibou
De Ziua Națională, elevii școlii au fost antrenați într-o activitate deosebită, inedită, ca în fiecare an.
Îmbrăcați în straie de sărbătoare, cadrele didactice și elevii s-au prins în horă, în ritmul cântecelor patriotice, sub egida tricolorului, într-un decor deosebit, specific momentului, imortalizat prin fotografii și filmare cu drona.
Conducerea Școlii Gimnaziale ,, Lucian Blaga “ - Jibou, urează tuturor: ,, La mulți ani!“ și ,, Purtați România în suflet, oriunde v-ați afla !“
,, Săptămâna legumelor și a fructelor donate” la Școala Gimnazială ,, Lucian Blaga ” - Jibou
Bunătatea și dorința de a dărui fac parte din umanul nostru!
În cadrul acestei campanii au fost colectate legume și fructe de către voluntarii SNAC și donate în scop caritabil. Mulțumim tuturor celor implicați , elevi, părinți, cadre didactice.
Mulțumim tuturor celor implicați , elevi, părinți, cadre didactice, CJRAE Sălaj .
27.11.2023
Săptămâna Educației Globale 2023
#Global Education Week 2023 la Școala Gimnazială "Lucian Blaga"
Tema activității ,,Pacea într-o lume a conflictelor”.
În cadrul săptămânii Educației Globale, Elevii clasei a VIII-a A ,au discutat despre importanța evitării conflictelor și cât de importantă este PACEA pentru suflet, trup și minte.
Coordonator, prof.Pop Alina Maria.
Ziua Meseriilor
Cu ocazia evenimentului ZIUA MESERIILOR, desfășurat în 10 noiembrie 2023 la Tenaris University (Zalău), un grup de elevi din clasele a VIII-a de la Şcoala Gimnazială ,,Lucian Blaga" Jibou, interesati de o carieră în domeniul tehnic, însoţiţi de profesorul consilier şcolar Andrei Daroczi dar și de părinții acestora, au avut parte de o experienţă foarte importantă în cadrul Proiectului Cariere Meseriaşe.
Programul evenimentului a inclus:
“Biblioteca vie” - dialoguri în care 6-8 elevi şi părinți au putut adresa întrebări unui specialist cu experienţă în domeniul tehnic despre meseria acestuia (1 oră).
“Cum să iei decizii când nu cunoşti viitorul?” - discuții în grup de 25 elevi/25 părinți, facilitate de psihologi experimentați (1 oră).
“Meserii de care lumea are nevoie” - întâlniri cu experți în tehnologie și inginerie. Invitatul special a fost Cornel Amariei - inventator, anteprenor, inginer, muzician, premiat internaţional (1 oră)
”Vezi cu ochii tăi” ce e dincolo de porțile fabricii - tur ghidat în laboratoare, prezentare simulatoare și roboți din Tenaris University (30 min).
Mulţumim, echipei Tenaris pentru întreaga experienţă!
10.11.2023
Festivalul Toamnei
𝑭𝒆𝒔𝒕𝒊𝒗𝒂𝒍𝒖𝒍 𝑻𝒐𝒂𝒎𝒏𝒆𝒊 𝒍𝒂 Ș𝒄𝒐𝒂𝒍𝒂 𝑮𝒊𝒎𝒏𝒂𝒛𝒊𝒂𝒍𝒂̆ “𝑳𝒖𝒄𝒊𝒂𝒏 𝑩𝒍𝒂𝒈𝒂”
Vineri 20.10.2023 am sărbătorit la nivelul unității “Festivalul Toamnei”, spre deliciul elevilor și al cadrelor didactice.
În acordurile muzicii populare s-au încins hore și cântece, apoi fiecare clasă și-a aranjat și prezentat standul cu bunătățile oferite de natură, dar și cu cele realizate de harnice mâini. Ochiul s-a bucurat de cele mai strălucitoare culori ale merelor și perelor șugulețe, ale prunelor târzii și ai strugurilor pârguiți.
Panerele au fost doldora de legume și cereale, semn al belșugului și bunăstării. “ Ne-au ajutat părinții și bunicii la cules și ne-am bucurat de roadele bogate” au declarat , entuziasmați copiii.
După jurizare și premiere, a urmat ospățul cu zacuști, dulcețuri, brânzoici, plăcinte, prăjituri delicioase și must.
A fost încă o zi specială și inubliabilă.
Vă dorim tuturor 𝑂 𝑡𝑜𝑎𝑚𝑛𝑎̆ 𝑖̂𝑚𝑏𝑒𝑙𝑠̗𝑢𝑔𝑎𝑡𝑎̆ 𝑠̗𝑖 𝑡𝑜𝑡 𝑏𝑖𝑛𝑒𝑙𝑒!
20.10.2023
Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane
📍 Cu ocazia acestei zile, am realizat o activitate de prevenire prin care am informat cadrele didactice ale unităţii asupra faptului că traficul de persoane este sclavia modernă, în care unii oameni profită de pe urma controlului şi a exploatării altora. Activităţile au făcut parte din cadrul 𝒑𝒓𝒐𝒊𝒆𝒄𝒕𝒖𝒍𝒖𝒊 inițiat de către 𝐂𝐉𝐑𝐀𝐄 𝐒𝐚̆𝐥𝐚𝐣 𝐬̦𝐢 𝐈𝐒𝐉 𝐒𝐚̆𝐥𝐚𝐣, "𝐍𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐯𝐚̂𝐧𝐳𝐚𝐫𝐞!"
📍 Activitatea a fost coordonată de către profesorul consilierul şcolar Andrei Daroczi cu susţinerea conducerii şcolii, director prof. Bărburaş- Păcurar Cătălin şi a directorului adjunct prof. Mirşidan Dan.
📃În cadrul proiectului, "Nu sunt de vânzare", profesorul consilier școlar, Andrei Daroczi, a realizat activități de informare și prevenție pe traficul de persoane şi la trei clase.
📣 Îi felicităm pe elevii şi cadrele didactice care au luat parte la acest proiect!
18.10.2023
Seară de film la Școala-Gimnazială "Lucian Blaga"
Miercuri 04.10.2023 i-a adus în centrul atenției pe elevii unității noastre care au avut o idee originală ce s-a potrivit perfect cu celebrarea zilei de 5 octombrie:
În special elevii claselor a 8-a cu sprijinul și participarea tuturor celorlalți elevi și sub continua coordonare a implicaților și devotaților noștri diriginți și învățători au transformat curtea școlii într-un adevărat cinematograf!
Pentru ca seara să fie completă, au făcut și popcorn, au adus și suc pentru toți invitații, acești din urmă având posibilitatea ca, plătindu-și consumația să doneze de fapt o sumă simbolică asociației "Suntem părinți, nouă ne pasă"!
Am avut și un invitat special: nelipsitul prieten al copiilor, domnul viceprimar Vlad Pașcalău care și azi, ca de fiecare dată a salutat frumoasa acțiune și mai ales originalitatea ideii frumoșilor noștri elevi!
Azi, la ceas de sărbătoare, conducerea Școlii Gimnaziale "Lucian Blaga" urează întregului colectiv de cadre didactice din unitate ,tuturor dascălilor din oraș, din județ și din toată țara, foștilor noștri colegi care au atins frumoasa vârstă a pensionării, un sincer și călduros "La mulți ani"!
Sănătatea, răbdarea și înțelepciunea să vă călăuzească mereu!
04.10.2023
Ziua Educației la Școala-Gimnazială "Lucian Blaga"
Educația înseamnă evoluție, formare de principii sănătoase și valori. Educația înseamnă Progres.
Suntem dornici să promovăm valorile părinților și străbunilor noștri, să fim responsabili. Școala promovează învățătura validată de generați în armonie cu noutățile ultimelor descoperiri.
Numai prin educație putem fi destoinici!
Un gând bun oamenilor de cultură, cadrelor didactice și educatorilor!
La mulți ani !
04.10.2023
Let's Do It, Romania!
Elevii Școlii Gimnaziale ,,Lucian Blaga ",Jibou, se implică mereu cu seriozitate în tot ceea ce întreprind.
Atât cei mici, cât și cei mai mari, au dat dovadă că mediul curat este o prioritate pentru orice cetățean.
Sperăm în mai multă conștiinciozitate din partea cetățenilor!
Să ne păstrăm orașul curat!
15.09.2023
Educație interactivă
În cadrul proiectului „Educație interactivă în domeniul științelor naturii” desfășurat la Centrul de Cercetări biologice-Grădina Botanică „Vasile Fati” Jibou elevii claselor a VII-a A, B și a VI-a A, au participat la activități:
-studiul florii și al formulei florale;
-studiul la microscop a polenului;
-determinarea PH-ului apei;
-noțiuni de peisagistică și amenajare peisajeră.
Educație pentru sănătate
Clasele a V-a B și a VIII-a A
14 aprilie 2022
Prof. dirig. Achim Daniela clasa a V -a B
Prof. Noje Daniela
Elevii claselor a V-a B și a VIII-a A, prof. Achim Daniela și prof. Noje Daniela s-au alăturat programului național ,,CURĂȚĂM ROMÂNIA ''.
Prin activitatea de ecologizare desfășurată am devenit conștienți de impactul acțiunii umane asupra mediului în care trăim și ne dorim să fim cetățeni activi ,,ne pasă de mediul în care trăim''!
Cerc pedagogic muzică
Azi, 16.05.2022 la Școală Gimnazială LUCIAN BLAGA-Jibou a avut loc Cercul Pedagogic la MUZICĂ cu tema FOLOSIREA INSTRUMENTELOR MUZICALE LA ORA DE EDUCAȚIEI MUZICALĂ, unde au participat 45 de profesori de muzică și corul școlii împreună cu orchestra Emanuel care au susținut un concert de muzică fiind implicați 65 elevi!
Momentul a fost susținut în cortul de evenimente, un lucru inedit și apreciat de participanți!
În deschidere ,domnul primar Dan Ghiurco a luat cuvântul și mai apoi domnul director adjunct DAN MIRȘI DAN, care au salutat și deschis programul artistic!
Dupa concert elevii au jucat diverse jocuri sportive îmbinand muzica prin joc, iar unii au cantat la instrumente, susținând atmosfera! Mulțumim tuturor celor care v-ati implicat și susținut realizarea acestui program!
Curățăm România
Clasele a V-a B și a VIII-a A
14 aprilie 2022
Prof. dirig. Achim Daniela clasa a V -a B
Prof. Noje Daniela
Elevii claselor a V-a B și a VIII-a A, prof. Achim Daniela și prof. Noje Daniela s-au alăturat programului național ,,CURĂȚĂM ROMÂNIA ''.
Prin activitatea de ecologizare desfășurată am devenit conștienți de impactul acțiunii umane asupra mediului în care trăim și ne dorim să fim cetățeni activi ,,ne pasă de mediul în care trăim''!
Ziua Internațională a Sindromului Down
Clasa I A
21 martie 2022
prof. pentru învățământ primar Lakatos Anton
Elevii clasei I A, învățător ANTON LAKATOS , de la Școala Gimnazială ,,Lucian Blaga " Jibou/Sălaj s-au alăturat proiectului 𝙄𝙈𝙋𝙇𝙄𝘾𝘼𝙍𝙀-𝙄𝙉𝙁𝙊𝙍𝙈𝘼𝙍𝙀-𝙄𝙉𝙏𝙀𝙂𝙍𝘼𝙍𝙀, inițiat de CSEI Speranța Zalău. Activitățile de la clasă ne-au făcut să înțelegem și să știm mai multe despre Sindromul Down.
Copiii cu sindromul Down nu sunt diferiți, EI SUNT SPECIALI!!
Iubire și recunoștință pentru Mama
Clasa a V a B
8 martie 2022
prof. Achim Daniela
,,Iubire și recunoștință pentru Mama” în semn de apreciere elevii clasei a V-a B au oferit diplome celei mai importante ființe ,,mama”.
1 Martie 2022
Clasa I A
1 martie 2022
prof. pentru învățământ primar Lakatos Anton
1 MARTIE 2022 ! Mărțișoare, mărțișoare cu drag dăruim !!O primăvară frumoasă cu pace și sănătate alături de cei dragi , să ne putem bucura de toate momentele frumoase pe care ni le oferă viața !
Solidari nu solitari
Clasa a VI a A
martie 2022
prof. Pop Alina
,,Solidari nu solitari” în acest spirit, clasa a VI a A a adunat și donat în scopul ajutorării celor refugiați din calea războiului din Ucraina zeci de kilograme de produse de igienă.
Ziua Națională a Lecturii
Clasa a III a C
15.02.2022
prof. pentru învățământ primar Groza Mariana
Ziua Națională a Lecturii, am citit o poveste, am descoperit ingredientele unei prietenii adevărate, am făcut câteva exerciții la matematică și am savurat delicioasele brioșe.
Ziua Națională a Lecturii
Clasa a III-a A A
15 februarie 2022
prof. pentru învățământ primar Vereș Sanda
Ziua Națională a Lecturii 15 februarie 2022, parteneriatul ,,Nicio zi fără poveste” Proiect de parteneriat cu Grădinița ,,Prichindel”
ZICI
Clasa a III-a A A
2 februarie 2022
prof. pentru învățământ primar Vereș Sanda
ZICI Ziua Internațională a Cititului Împreună
Noi învățăm sistemul solar!🌞🪐☄
Clasa a IV a A
4-10 oct. 2021
prof. pentru învățământ primar Briglezan Loredana
Noi învățăm sistemul solar!🌞🪐☄🪐🪐 Alături de planetele jucăușe, elevii au explorat spațiul, au aflat secretele fiecărei planete, iar mai apoi și-au dorit să își construiască propriul sistem solar.
Pădurea fericită
Clasa a IV a B
martie 2022
prof. pentru învățământ primar Silvestru Melania Raluca
Scenetă ,, Pădurea fericită".
Am plecat să colindăm
Clasa a V-a B
decembrie 2021
prof. Andrecuț Dinu
,, Am plecat să colindăm”, vestind Nașterea Domnului la Protopopiatul Jibou
Colțul Păcii
Clasa a VII-a C
decembrie 2021
prof. Ciurbe Mariana
,,Colțul Păcii” promovarea egalității de șanse și incluziune socială.